spontan - explicat in DEX

spontan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate. ♦ Care acționează cu promptitudine. ♦ Care nu este conștient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.

spontan (Dicționar de neologisme, 1986)
SPONTÁN, -Ă adj. Care acționează pe moment, cu promptitudine. ♦ (Fiziol.; despre mișcări) Care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. ♦ (Despre plante) Care cresc liber în natură, în stare sălbatică. [Var. spontaneu, -ee adj. / cf. fr. spontané, lat. spontaneus].

spontan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPONTÁN, -Ă I. adj. 1. care acționează pe moment, cu promptitudine. 2. (fiziol.; despre mișcări) care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. 3. (despre plante) care crește liber în natură. II. s. n. (fil.) categorie a materialismului istoric care exprimă activitatea determinată direct de necesitatea istorică, obiectivă. (< fr. spontané, lat. spontaneus)

spontan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spontan a. 1. ce se face de bună voie: acțiune spontană; 2. care se execută dela sine și fără vr’o cauză exterioară aparentă: mișcările inimei sunt spontane.

spontan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate. ♦ Care acționează cu promptitudine. ♦ Care nu este conștient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] — Din fr. spontané, lat. spontaneus.