șperț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘPERȚ, șperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; mită, mituială.
2. Șperțuială. – Din
germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.