șperț - explicat in DEX

șperț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘPERȚ, șperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect și ilegal, cuiva, pentru a-i câștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu râvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; mită, mituială. 2. Șperțuială. – Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.

șperț (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘPERȚ s. n. bacșis, mită (< germ. Spervzeng)

șperț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
șperț, șperțuri s. n. mită

șperț (Dicționaru limbii românești, 1939)
șperț n., pl. urĭ (probabil germ. introdus de Jidanĭ după războĭu mondial. Îl aŭ și Bulgariĭ). Iron. Mită, șpagă.

șperț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șperț (fam.) s. n., pl. șpérțuri

șperț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘPERȚ, sperțuri, s. n. 1. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Mită, mituială. 2. Șperțuială. — Din germ. Sperrzeug „mănunchi de șperacle”.