spatulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [
Acc. și:
spátulă] – Din
fr. spatule.spatulă (Dicționar de neologisme, 1986)SPATÚLĂ s.f. Instrument în formă de lopățică, cu diverse întrebuințări (în farmacie, chirurgie, sculptură etc.). ♦ (
Fig.) Extremitate în formă de lopățică. [< fr.
spatule, cf. lat.
spatula].
spatulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPATÚLĂ s. f. instrument în formă de lopățică, în farmacie, chirurgie, sculptură etc. ◊ (fig.) extremitate în formă de lopățică. (< fr.
spatule, lat.
spathula)
spatulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spatúlă s. f.,
g.-d. art. spatúlei; pl. spatúlespatulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPATÚLĂ, spatule, s. f. Mică unealtă în formă de lopățică, folosită în sculptură, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca și a întinde diferite substanțe pulverulente sau vâscoase. [
Acc. și:
spátulă] — Din
fr. spatule.