spătărel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (
Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din
spătar2 +
suf. -el.