sparge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÁRGE, sparg, vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊
Expr. (
Refl.)
A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦
Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦
Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți.
2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦
Intranz. și
refl. (Despre abcese) A se deschide.
3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊
Expr. A sparge norma = a depăși norma.
A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦
Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊
Expr. (
Tranz.)
Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic.
4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare;
p. ext. a jefui, a prăda.
5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios;
p. ext. a ucide. ♦
Refl. (
Fam.) A muri. ♦
Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera.
6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦
Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊
Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva.
7. Tranz. Fig. (
Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [
Perf. s. spărsei, part. spart] –
Lat. spargere.