șotie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. –
Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la
șoată, se poate presupune că este o deformație a lui
șoadă „glumă”, de la
șod. Der. din
sl. šŭtŭ „glumeț”,
šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe
sotea „numele diavolului” (Bogrea,
Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.