soroc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORÓC, soroace, s. n. (
Pop.)
1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊
Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊
Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată.
A i se împlini (cuiva sau la ceva)
sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe;
p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (
concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație.
2. Dată, fixată în practica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej.
3. (Rar) Margine, limită. ♦ Loc determinat.
4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (
Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din
sl. sŭrokŭ.soroc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)soróc (-oáce), s. n. –
1. Termen, timp, zi prestabilită. –
2. Rată, scadență. –
3. Dată, timp special. –
4. Interval, răstimp. –
5. Date stabilite pentru comemorarea morților. –
6. Menstruație. –
Sl. sŭrokŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 354; Conev 79),
cf. ceh.,
rus. srok. –
Der. soroci, vb. (a fixa un termen; a lua o hotărîre, a determina);
soroceală, s. f. (hotărîre, ursită).
soroc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)soróc (
înv.,
pop.)
s. n.,
pl. soroácesoroc (Dicționaru limbii românești, 1939)soróc n., pl.
oáce (vsl.
sŭrokŭ, termin, d.
rokŭ, timp hotărît, care vine d.
reštirekon, a zice, a vorbi, sîrb. bg. rus.
srok. V.
sorcovă, proroc, uric).
Vechĭ. Azĭ pop. Termin, vadea, zi fixă:
sorocu uneĭ judecățĭ, uneĭ călătoriĭ. Carte de soroc, hîrtie pin care se permitea cuĭva să-l dea în judecată pe altu.
Menstrue. Pl. Zile hotărîte p. pomenirea unuĭ mort.soroc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)soroc n.
1. termen:
slujind el câteva soroace Cr.;
2. sfârșit:
drumul soroc n’are PANN;
3. pl. epocele prescrise pentru pomenirea răposatului:
îi făcuse toate soroacele ca colivă și cu colaci GHICA. [Slav. SŬROKÜ, termen].
soroc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SORÓC, soroáce, s. n. (
înv. și pop.)
1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊
Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊
Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată.
A i se împlini (cuiva sau la ceva)
sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe;
p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (
concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație.
2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej.
3. Margine, limită. ♦ Loc determinat.
4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (
Reg.) Ursită, soartă; prevestire. — Din
sl. sŭrokŭ.