sorit - explicat in DEX

sorit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SORÍT¹, sorite, s. n. (Log.) Raționament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism și ca atribut atributul penultimului silogism. – Din fr. sorite, lat. sorites.

sorit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) Însorit. – V. sori.

sorit (Dicționar de neologisme, 1986)
SORÍT s.n. Polisilogism contractat prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise. [< fr. sorite, lat. sorites, gr. soreites < soros – mulțime].

sorit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SORÍT s. n. polisilogism, prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise. (< fr. sorite, lat. sorites)

sorit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sorít s. n., pl. soríte

sorit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sorít n,, pl. e (vgr. soreites, d. sorós, grămadă). Log. Ret. Bilogizm compus din maĭ multe propozițiunĭ așa în cît atributu uneĭa să fie subiectu următoareĭ pînă la concluziune, care are ca subĭect subĭectu primeĭ și ca atribut atributu penultimeĭ.

sorit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SORÍT¹, sorite, s. n. (Log.) Raționament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism și ca atribut atributul penultimului silogism. — Din fr. sorite, lat. sorites.

sorit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SORÍT², -Ă, soriți, -te, adj. (Pop.) însorit. — V. sori.