șoiman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m.,
s. f. pl.,
adj. 1. S. m. (
Ornit.) Șoim (
1).
2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (
2).
3. S. m. (
Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (
3).
4. S. f. pl. art. (
Mitol. pop.) Iele.
5. Adj. (
Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. –
Șoim +
suf. -an.