sofa - explicat in DEX

sofa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. – Din tc. sofa.

sofa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sofá (-ále), s. f. – Divan. – Mr. sufae. Tc. (arab.) sofa (Șeineanu, II, 324; Ronzevalle 112), cf. ngr. ροφᾶς, alb. sofa, bg., sb., it., fr. sofa.

sofa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sofá s. f., art. sofáua, g.-d. art. sofálei; pl. sofále, art. sofálele

sofa (Dicționaru limbii românești, 1939)
sofá f. (turc. sofa, d. ar. soffet, canapea fixă; ngr. sofas, alb. bg. sîrb. sofa; it fr. sofa). Canapea lată. V. divan.

sofà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sofà f. divan de odihnă: de pe sofa se scula, pe ochi bine se spăla POP. [Turc. SOFÁ].

sofa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SOFÁ, sofale, s. f. Divan îngust, de obicei cu un căpătâi mai ridicat. — Din tc. sofa.