soarea(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SOAREÁsoarele, s. f. (Franțuzism înv.) Serată. – Din fr. soirée.
soarea(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) soareá (înv.) (soa-) s. f., art. soareáua, g.-d. art. soarélei; pl. soaréle, art. soarélele
soarea(Dicționaru limbii românești, 1939) soareá V. serată.
soareà(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) soareà f. serată: la oraș sunt soarele PANN (=fr. soirée).
soarea(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SOAREÁ,soarele s. f. (înv.) Serată. — Din fr. soirée.