șoarece (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (
Mus musculus). ◊
Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind.
Șoarece de birou = birocrat. ◊
Expr. A trăi (sau
a se iubi, a se avea)
ca mâța (sau
ca pisica)
cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna.
I-au mas șoarecii în pântece (sau
burtă), se spune despre un om foarte flămând.
A se juca (cu cineva)
ca mâța (sau
ca pisica)
cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă.
În gaură (sau
în bortă)
de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus:
Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (
Apodemus agrarius);
șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (
Apodemus sylvaticus). [
Var.:
șoárec s. m.] –
Lat. sorex, -icis.