șmecher (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din
germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.