smac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)SMAC interj. (
Var.) Smâc. (
cf. smâc)
smac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SMAC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare precipitată. – Onomatopee.
smac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)smac, smacuri s. n. (peior.) 1. cremă de față; unguent, alifie.
2. fard.
smac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)smac interj.smac (Dicționaru limbii românești, 1939)smac n., pl.
urĭ (sas. vgerm. pol. rut.
smak, ceh.
šmak, ngerm.
geschmack).
Vest. Gust aromatic al mîncărilor și al vinurilor. Iz. – Și
smag, zmag, șmac și
șmah: smagu de piatră zăcută în pămînt (ChN., 2, 43) = mirosu.
smac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SMAC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare precipitată. — Onomatopee.