sluțitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. Ființă schiloadă, diformă sau,
p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. –
Sluți +
suf. -tură.sluțitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sluțitúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. sluțitúrii; pl. sluțitúrisluțitură (Dicționaru limbii românești, 1939)sluțitúră f, pl.
ĭ (d.
sluțesc). Persoană slută, sluțenie.
sluțitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLUȚITÚRĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau,
p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. —
Sluți +
suf. -
tură.