sluji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLUJÍ, slujesc, vb. IV.
Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (
înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (
Pop.) A-și face serviciul militar. ♦
Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦
Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva.
2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi.
II. A oficia o slujbă religioasă. – Din
sl. služiti.sluji (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slují (-jésc, -ít), vb. –
1. A servi pe cineva, a fi în serviciul cuiva. –
2. A fi angajat, a munci. –
3. A oficia o slujbă religioasă. –
4. A servi la ceva, a fi util. –
5. A ajuta, a favoriza. –
6. A-și face serviciul militar. –
7. A servi de, a lua locul. –
8. (
Refl.) A se servi, a se folosi, a se întrebuința. –
Mr. slujǫs, slujiri. Sl. služiti (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Conev 59; Tiktin),
cf. slugă. –
Der. slujbă, s. f. (serviciu, muncă de servitor; funcție, însărcinare; serviciu militar; serviciu religios; serviciu, favoare, ajutor, privilegiu), din
sl. služĭba; slujbaș, s. m. (angajat, lucrător mai ales angajat la stat);
slujitor, s. m. (slugă, servitor;
înv., soldat; preot, oficiant; servant la tun);
slujitoare, s. f. (servitoare);
slujitoresc, adj. (servil;
înv., militar);
slujitorie, s. f. (
înv., serviciu în armată);
slujitorime, s. f. (mulțime de slujitori);
slujnic, s. m. (slugă),
înv. din
sl. služĭnikŭ; slujnică, s. f. (servitoare);
slujnicar, s. m. (amant de slujnice), cuvînt lansat de
N. Filimon;
slujnicărie, s. f. (condiție de parvenit care vrea să progreseze datorită relațiilor sale cu slugile). –
Cf. sluger.sluji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slují (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. slujésc, imperf. 3
sg. slujeá; conj. prez. 3
să slujeáscăslujì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slujì v.
1. a servi:
a slujit țării mulți ani; 2. a oficia:
preotul a slujit liturghia. [Slav. SLUJITI, a servi].
sluji (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLUJÍ, slujesc, vb. IV.
Intranz. I. 1. A fi angajat, a munci în gospodăria sau în familia cuiva; (
înv.) a ocupa o funcție publică. ♦ (
Pop.) A-și face serviciul militar. ♦
Tranz. A munci pentru altul, a fi la dispoziția unui stăpân. ♦
Refl. A se servi, a se folosi de cineva sau de ceva.
2. (Despre obiecte și despre abstracte) A servi la ceva; a folosi.
II. A oficia o slujbă religioasă. — Din
sl. služiti.