slugă - explicat in DEX

slugă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga.

slugă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
slúgă (-gi), s. f. – 1. Servitor, argat. – 2. Descălțător, trăgătoare. – 3. Suport, capră de susținere al capătului liber de la tăblia așezată pe tejgheaua tîmplarului. – Var. Trans. sclugă. Sl. sluga (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Conev 59), cf. mag. szolga. – Der. slugarnic (var. slugar, slugăresc), adj. (servil); slugărnicie, s. f. (servilism); slugărnici, vb. (a munci ca slugă; a se purta servil); slugoi, s. m. (servitor; om slugarnic0; slugări, vb. (a fi slugă, a munci ca slugă); slugărie, s. f. (condiție de slugă, ploconeală); slugărime (var. slugăret), s. f. (slujitorime). Cf. sluji, solgăbirău.

slugă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
slúgă s. f., g.-d. art. slúgii; pl. slugi

slugă (Dicționaru limbii românești, 1939)
slúgă f., pl. ĭ (vsl. sîrb. bg. sluga, slugă, rus. slugă; ung. szolga).Servitor (bărbat orĭ femeie): cum e stăpînu, și sluga; în nădejdea slugii, dat de fundu pungiĭ (Prov.). Unealtă de tras cizmele din picioare (o scândurică așezată oblic și care, la capătu de sus, are o deschizătură în care puĭ călcîĭu și tragi, pe cînd cu cel-lalt picĭor apeșĭ pe scîndurică).

slugă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
slugă m. servitor: cum e sluga și stăpânul PANN. [Slav. SLUGA].

slugă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. — Din sl. sluga.