slugă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slúgă (-gi), s. f. –
1. Servitor, argat. –
2. Descălțător, trăgătoare. –
3. Suport, capră de susținere al capătului liber de la tăblia așezată pe tejgheaua tîmplarului. –
Var. Trans. sclugă. Sl. sluga (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Conev 59),
cf. mag. szolga. –
Der. slugarnic (
var. slugar, slugăresc),
adj. (servil);
slugărnicie, s. f. (servilism);
slugărnici, vb. (a munci ca slugă; a se purta servil);
slugoi, s. m. (servitor; om slugarnic0;
slugări, vb. (a fi slugă, a munci ca slugă);
slugărie, s. f. (condiție de slugă, ploconeală);
slugărime (
var. slugăret),
s. f. (slujitorime).
Cf. sluji, solgăbirău.