slovă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLÓVĂ, (
1)
slove, s. f. (
Pop.)
1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet.
2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat.
3. Știință de carte; învățătură. – Din
sl. slovo.slovă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slóvă (-ve), s. f. – Literă, mai ales din
înv. alfabet chirilic.
Sl. slovo (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 348). –
Der. slovar s. n. (
înv., abecedar);
sloveni (
var. slovni, slomni, slogni),
vb. (a silabisi; a murmura, a bolborosi; a desluși, a înțelege, a interpreta; a se arăta), a cărui legătură cu
sl. sŭlognja (
var. slovednic),
adj. (
înv., elocvent), din
sl. slovesĭnikŭ; predoslovie, s. f. (
înv., prefață), din
sl. prĕdŭslovija.slovă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slóvă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. slóvei; pl. slóveslovă (Dicționaru limbii românești, 1939)slóvă f., pl.
e (vsl.
slovo, „literă”, bg. sîrb. rus. „cuvînt”). Literă. Scrisoare, gîndurĭ scrise:
a trimite slovă.slovă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slovă f.
1. literă (în alfabetul cirilic):
carte scrisă cu slove; 2. scrisoare:
slovă ciocoiască, slovă popească. [Slav. SLOVO].
slovă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLÓVĂ, (
1)
slove, s. f. (
Pop.)
1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet.
2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat.
3. Știință de carte; învățătură. — Din
sl. slovo.