slon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slon (-nuri), s. n. –
1. Vestibul de biserică. –
2. (
Olt.) Șopron. –
Var. înv. slomnu. Sb. sleme „fronton, fațadă”,
var. probabil din
sb. slemena. Legătura cu
sl. sloniti, slonĕti „a sprijini” (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Miklosich,
Lexicon, 858; Cihac, II, 348; Conev 80; Tiktin; Candrea) nu este probabilă.
slon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SLON, slonuri, s. n. (
Reg.) Șopron. –
Comp. sb. slom.slon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SLON, sat în
com. Cerașu (
jud. Prahova), în apropierea căruia au fost descoperite două cetăți de piatră (
sec. 9-10) aparținând populației românești.
slon (Dicționaru limbii românești, 1939)slon n., pl.
urĭ și
oane (cp. cu bg. rus.
slon, elefant, și cu sîrb.
slom, surpătură, loc surpat).
Vest. Pridvor, portic (la biserică). Șopron numaĭ cu 2—3 părețĭ:
o căruță supt un slon în curtea caselor sale (Univ. 22, 7, 1915; 2, 1; Cod.). – Vechĭ
slomn. Dim.
slonecĭ, pl.
e. Slom în CL. 1910, 898, și 1913, 826.