șleau (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊
Expr. A vorbi (sau
a spune)
pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [
Var.:
șleah s. n.] – Din
pol. szlak, ucr. šljah.