sirenă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat.
2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete.
II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă, cu aspect de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦
Fig. Femeie seducătoare. – Din
fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis.sirenă (Dicționar de neologisme, 1986)SIRÉNĂ s.f. I. (
Mit.) Ființă fabuloasă, jumătate femeie și jumătate pește, care ademenea prin cântecele ei pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ (
Fig.) Femeie seducătoare.
II. 1. Aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă.
2. Aparat folosit în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor. [< fr.
sirène, it.
sirena, cf. lat.
siren].
sirenă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIRÉNĂ s. f. I. 1. (mit.) ființă fabuloasă cu cap de femeie și trup de pește sau de pasăre, care ademenea, prin cântecele ei, pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. 2. (fig.) femeie seducătoare. II. 1. aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă. 2. aparat în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor. (< fr.
sirène, it.
sirena, lat. siren)
sirenă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sirénă s. f.,
g.-d. art. sirénei; pl. sirénesirenă (Dicționaru limbii românești, 1939)*sirenă f, pl.
e (lat.
sirena, d. vgr.
seirén).
Mit. Pl. Niște ființe jumătate femeĭ, jumătate peștĭ care locuiaŭ pin insula Cáprea și malu opus al Italiiĭ și care, pin dulceața cînteculuĭ lor, atrăgeaŭ corăbieriĭ și-ĭ făceaŭ să naufragieze.
Fig. Femeĭe foarte seducătoare.
Zool. Un fel de batraciene. Șuĭerătoare cu abur la vapoare, locomotive și fabricĭ. Alt fel de șuĭerătoare care șuĭeră cînd suflă în ĭa și care ridică saŭ scoboară tonu după răpegiunea cu care se învîrtește în ĭa o mică elice. Un aparat pin care se determină număru vibratiunilor fie-căruĭ sunet:
sirena a fost imaginată de fizicu Cagnard de la Tour († 1859).
sirenă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sirenă f.
1. Mit. ființă fabuloasă, jumătate femeie și jumătate pește, care ademenia pe corăbieri prin dulceața viersului ei și-i prăpădia de stâncile mării:
cu un căntec de sirenă lumea ’ntinde lucii mreje EM.;
2. fig. femeie foarte seducătoare;
3. Zool. soiu de batracieni cu corpul lunguieț;
4. aparat în care aburul sau aerul comprimat produce un sunet grav ori șuierător:
sirena servă ca fluier de alarmă pe corăbii, locomotive, etc.sirenă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIRÉNĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat.
2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete.
II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦
Fig. Femeie seducătoare. — Din
fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis.