sireap - explicat in DEX

sireap (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă, adj.] – Din sl. sverĕpŭ.

sireap (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sireáp (-eápă), adj. – 1. Crud, rău. – 2. Sălbatic, neîmblînzit, fioros. Sl. sverĕpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 345; Conev 100; Iordan, Dift., 81). – Der. sirepie, s. f. (ferocitate, sălbăticie); sirepi, vb. refl. (înv., a se sălbătici, a se înrăi).

sireap (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe

sireap (Dicționaru limbii românești, 1939)
sireáp, -eápă adj., pl. epĭ, epe (vsl. sverĭepŭ, sălbatic, impetuos). Vechĭ. (la Moxa svireap). Sălbatic, barbar: sirepele neamuri tătărăști (Cant.). Azĭ. Est. Aprig, impetuos, pur sînge: cal sireap.

sireap (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sireap a. aprig, sălbatic (învechit): cai sirepi ce fug ca vântul AL. [Slav. SYERIEPŬ, feros]. ║ m. cal aprig: sirepul ridică narea ’n vânt AL.

sireap (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] — Din sl. sverĕpŭ.