sintaxă - explicat in DEX

sintaxă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis.

sintaxă (Dicționar de neologisme, 1986)
SINTÁXĂ s.f. 1. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește reguli privitoare la construirea propozițiilor și a frazelor. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei. 2. Parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. [< fr. syntaxe, cf. lat., gr. syntaxis < syn – cu, taxis – ordine].

sintaxă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SINTÁXĂ s. f. 1. parte a gramaticii care studiază regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ♦ ~ poetică = ansamblu de procedee stilistice care, folosind topica propoziției și a frazei, sporesc expresivitatea limbii literare. 2. parte a semioticii care studiază construcțiile formale, modul în care semnele se leagă între ele; sintactică. 3. ~ decorativă = ansamblul regulilor compoziției decorative. 4. (inform.) ansamblul regulilor ce descriu modul de alcătuire a programelor conexe. (< fr. syntaxe, lat., gr. syntaxis)

sintaxă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sintáxă s. f., g.-d. art. sintáxei; pl. sintáxe

sintaxă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sintáxă f., pl. e (vgr. sýntaxis, d. sýn, la un loc, și táxis, așezare. V. parataxă, diată). Gram. Știința așezăriĭ cuvintelor în frază și a construiriĭ frazeĭ. Carte care cuprinde regulele acesteĭ științe.

sintaxă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sintaxă f. partea gramaticei care expune regulele de construcțiune ale vorbelor și propozițiunilor.

sintaxă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINTÁXĂ, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiază funcțiile cuvintelor și ale propozițiilor în vorbire și care stabilește regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze. ◊ Sintaxă poetică = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care țin de topica propoziției și a frazei; sintactică poetică. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivării expresiilor logice. — Din fr. syntaxe, lat. syntaxis.