sinecură - explicat in DEX

sinecură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă. – Din fr. sinécure.

sinecură (Dicționar de neologisme, 1986)
SINECÚRĂ s.f. Slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. [Cf. fr. sinécure, engl. sinecure < lat. sine – fără, cura – grijă].

sinecură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SINECÚRĂ s. f. slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. (< fr. sinécure)

sinecură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri

sinecură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sinecúră f., pl. e și ob. ĭ, ca procurĭ (fr. sinécure, d. engl. sinecure, din lat. sine cura, fără grijă. V. cură). Funcțiune ușoară și bine plătită (ceĭa ce întîĭ s’a zis despre cele bisericeștĭ).

sinecură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sinecură f. post retribuit ce nu obligă la nicio muncă.

sinecură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. — Din fr. sinécure.