sindicalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINDICALÍSM s. n. 1. Doctrină anticapitalistă de la sfârșitul
sec. XIX și începutul
sec. XX, care considera sindicatele cea mai puternică formă de organizare a muncitorilor și unica organizație necesară în lupta pentru construirea unei societăți noi; anarhosindicalism.
2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; mișcare sindicală. – Din
fr. syndicalisme.sindicalism (Dicționar de neologisme, 1986)SINDICALÍSM s.n. I. Curent ivit în mișcarea muncitorească la sfârșitul sec. XIX, care nega necesitatea luptei politice împotriva capitalismului, admițând numai lupta economică a muncitorilor uniți în sindicate.
II. Mișcare, organizare sindicală. [< fr.
syndicalisme].
sindicalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)SINDICALÍSM s. n. 1. curent în mișcarea muncitorească care nega necesitatea unui partid politic al proletariatului și lupta politică, admițând numai lupta pentru reforme economico-sociale a muncitorilor uniți în sindicate. 2. faptul de a milita într-un sindicat al salariaților; mișcare sindicală. (< fr.
syndicalisme)
sindicalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sindicalísm s. n.sindicalism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINDICALÍSM s. n. 1. Mișcare anticapitalistă din Europa Occidentală la sfârșitul
sec. XIX, având legături cu anarhismul, și care consideră statul drept un sistem birocratic ineficient și opresiv, preconizând înlocuirea cu sindicatele ca unități de producție.
2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; mișcare sindicală. — Din
fr. syndicalisme.