sinalefă - explicat in DEX

sinalefă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. – Din fr. synaléphe, lat. synalaepha.

sinalefă (Dicționar de neologisme, 1986)
SINALÉFĂ s.f. (Lingv.) Reunirea a două silabe într-una singură în timpul pronunțării. [< fr. synalèphe, cf. gr. synaloiphe < synaleiphein – a face coerent].

sinalefă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SINALÉFĂ s. f. fuziune în timpul pronunțării a două silabe într-una singură prin contracție, eliziune sau sinteză. (< fr. synalèphe, lat. synalaepha)

sinalefă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sinaléfă s. f., g.-d. art. sinaléfei; pl. sinaléfe

sinalefă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sinaléfă f., pl. e (vgr. syn-aloiphe, d. syn, împreună, și aloiphe, unsoare. V. alifie). Gram. Contractiune, contopirea a doŭă silabe întrúna singură fără eliziune, ca: le-aĭ dat îld. le aĭ dat.

sinalefă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sinalefă f. reunirea a două vorbe într´una: niciunul.

sinalefă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINALÉFĂ, sinalefe, s. f. (Fon.) Fuziune (în timpul pronunțării) a două silabe într-una singură prin eliziune, sinereză sau contracție. — Din fr. synalèphe, lat. synalaepha.