simetrie - explicat in DEX

simetrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie.

simetrie (Dicționar de neologisme, 1986)
SIMETRÍE s.f. 1. Așezare, dispunere a unor părți identice într-un mod asemănător într-un ansamblu, într-un tot. ♦ Armonie, îmbinare armonioasă rezultată din anumite combinații regulate și bine proporționate. 2. Proprietatea unei figuri în raport cu un punct, cu o dreaptă sau cu un plan de a avea puncte care să corespundă două câte două. ♦ Proprietatea a două figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symétrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – măsură].

simetrie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIMETRÍE s. f. 1. dispunere a unor părți identice într-un mod asemănător într-un ansamblu, într-un tot. ◊ armonie, îmbinare armonioasă rezultată din anumite combinații regulate și bine proporționate. 2. (mat.) proprietate a unei figuri în raport cu un punct, cu o dreaptă sau cu un plan de a avea puncte care să corespundă două câte două. ◊ proprietate a două figuri de a se suprapune exact. (< fr. symétrie, lat., gr. symmetria)

simetrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile

simetrie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*simetríe f. (vgr. sym-metria, d. sýn, împreună, și métron, măsură. V. a-simetrie, metru). Egalitate în măsură la dreapta și la stînga, așa cum e trupu animalelor: simetria uneĭ case. Proporțiune, corespondentă, potriveală între părțile frazeĭ.

simetrie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
simetrie f. 1. dispozițiune regulată a părților asemenea ale unui corp sau edificiu: ochii, brațele, urechile sunt dispuse cu simetrie; 2. fig. armonie, frumusețe ce rezultă dintr’o dispozițiune regulată: a dispune frazele cu simetrie.

simetrie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. — Din lat. symmetria, fr. symétrie.