sili (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SILÍ, silesc, vb. IV.
1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca.
2. Intranz. și
refl. A da zor, a se grăbi. ◊
Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și
intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊
Expr. (
Refl.;
reg.)
A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din
sl. siliti.sili (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)silí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. silésc, imperf. 3
sg. sileá; conj. prez. 3
să sileáscăsili (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SILÍ, silesc, vb. IV.
1. Tranz. A obliga (prin violență) pe cineva să facă ceva; a constrânge, a forța. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca.
2. Intranz. și
refl. A da zor, a se grăbi. ◊
Tranz. fact. Începu să silească vitele. 3. Refl. și
intranz. A-și da toată osteneala, a depune eforturi, a se strădui (pentru a realiza ceva). ◊
Expr. (
Refl.;
reg.)
A se sili într-o părere = a se gândi în mod permanent la ceva. — Din
sl. siliti.silì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)silì v.
1. a forța:
silește-l să plece; 2. a căuta din răsputeri:
s’a silit să ajungă acolo; 3. a fi silitor:
școlarilor, siliți-vă ! [V.
silă].