silă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÍLĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊
Loc. adv. În (sau, rar,
cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație.
2. Constrângere.
Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori
în (sau
de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊
Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊
Loc. vb. (
Înv. și
reg.)
A face (cuiva)
silă = a sili (
1), a forța (pe cineva). ◊
Expr. (
Înv. și
reg.)
A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva.
3. (
Înv.) Putere, forță. ♦ (
Concr.) Armată, oaste. ♦ (
Reg.; cu determinări introduse prin
prep. „de”) Mulțime de... – Din
sl. sila.