silabic - explicat in DEX

silabic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus.

silabic (Dicționar de neologisme, 1986)
SILÁBIC, -Ă adj. 1. Referitor la silabe; alcătuit din silabe. 2. V. -silab. [cf. fr. syllabique]

silabic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SILÁBIC, -Ă adj. referitor la silabe; alcătuit din silabe. (< fr. syllabique)

silabic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silábic adj. m., pl. silábici; f. silábică, pl. silábice

silabic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*silábic, -ă adj. (vgr. syllabikós). Relativ la silabe. Scriere silabică, aceĭa în care semnele reprezentă cîte o silabă. Vers silabic, vers care se măsoară după număru silabelor (ca'n versu de azĭ), nu după lungimea orĭ scurtimea vocalelor (ca la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ). Adv. Pin silabe.

silabic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silabic a. ce constă din silabe.

silabic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care ține de silabe, privitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. — Din fr. syllabique, lat. syllabicus.