sidef (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIDÉF, (
2)
sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru.
2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (
1). – Din
tc. sedef.sidef (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sidéf (-furi), s. n. – Nacru. –
Var. înv. sedef. Mr. sidefe, megl. sidef. Tc. sedef, din
arab. sadef „scoică” (Șeineanu, II, 321; Roesler 602; Lokotsch 1750; Ronzevalle 110),
cf. ngr. σιντέφι,
bg.,
sb. sidef. –
Der. sidefiu, adj. (ca sideful);
sidefat, adj. (ca de sidef, se zice despre hîrtie).
sidef (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sidéf s. n., (obiecte)
pl. sidéfurisidef (Dicționaru limbii românești, 1939)sidéf (vest) și
sedéf (est) n., pl.
urĭ (turc.
sedef, d. ar.
sadef; ngr.
sidéfi [scris
sintefi, bg. sîrb.
sedef). Materie dură, albă, strălucitoare și irizată care provine din lustruirea unor scoicĭ și din care se fac nasturĭ, botonĭ, cutioare, ornamente de incrustat pe mese, pe mobile, pe chitare ș.a.
sidef (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sidef n. materie albă, tare și lucitoare, ce s’află în unele scoici: sideful servă la facerea nasturilor, mânerelor de cuțite, evantaliilor, etc. [Turc. SEDEF].
sidef (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIDÉF, (
2)
sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru.
2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (
1). — Din
tc. sedef.