sfat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare.
2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut)
Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune); clădirea în care își avea sediul acest organ.
3. Consfătuire, consiliu. ♦ (
Pop.) Conversație, taifas.
4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [
Var.:
svat s. n.] – Din
sl. sŭvĕtŭ.sfat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sfat (-turi), s. n. –
1. Povață, îndemn, opinie. –
2. Consiliu, sfătuire, adunare deliberativă. –
3. (Înv.) Intenție, planuri. –
4. Conversație, taifas. –
5. (
Arg.) Palmă, scatoalcă. –
Var. înv. svat. Sl. sŭvĕtŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337). Este dubletul lui
soviet, s. n., din
rus. sovjet. –
Der. sfătui, vb. (a da sfaturi; a îndemna; a tăifăsui;
refl., a delibera, a se sfătui, a se consulta);
sfătos, adj. (care povățuiește bine, prudent; vorbăreț);
sfătuitor, s. m. (povățuitor, mentor);
sfătoș(en)ie, s. f. (elocvență, talent de povestitor);
sfetnic (
var. înv.,
sfeatnic, sve(a)tnic),
s. m. (consilier), din
sl. sŭvĕtĭnikŭ.sfat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfat s. n.,
pl. sfáturisfat (Dicționaru limbii românești, 1939)sfat n., pl.
urĭ (din maĭ vechiu
sfeat, sveat, d. vsl.
sŭvĭetŭ, sfat, consiliŭ, învoĭală, d.
vĭetŭ, sfat,
vietovati, a cuvînta. V.
sovĭet). Consiliŭ, vorbe de îndrumare:
ĭ-am dat sfat să plece, ĭ-am cerut sfat. Sfătuire, consfătuire (Vechĭ):
sfatu necuraților. Consiliŭ, divan, adunare:
sfatu țăriĭ, oameniĭ s’aŭ adunat la sfat. Plan, proiect (Vechĭ):
a strica sfatu dușmanilor. Vorbă, conversațiune, taĭfas: a
sta la sfat. Localu în care se ținea consiliu, casa municipală, primăria.
sfat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfat n.
1. consiliu:
ascultă sfatul meu: 2. adunare:
trimise s´adune boierii la sfat OD.;
3. vorbă multă, conversațiune:
stă la sfat; 4. od. casa primăriei, palatul municipal. [Vechiu-rom.
sveat = slav. SŬVIETŬ].
sfat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare.
2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (în trecut)
Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ.
3. Consfătuire, consiliu. ♦ (
Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova)
Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării.
4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [
Var.:
svat s. n.] — Din
sl. sŭvĕtŭ.