sesterțiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.sesterțiu (Dicționar de neologisme, 1986)SESTÉRȚIU s.m. v.
sesterț.
sesterțiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*sestérțiŭ și ob. -
érț m. (lat.
sester-tius). O mica monetă de argint care volora un sfert de dinar saŭ 2 așĭ și jumătate saŭ vre-o 20 și ceva de banĭ la vechiĭ Romanĭ.
Marele sesterț (lat.
sestertium, care e un gen. pl. îld.
mille sestertiorum# saŭ sestertium,
care, uzitat singur, a fost considerat ca un n. sing.), o monetă de socoteală care valora 1000 de sesterțiĭ. — Sesterțiŭ
(declinat ca propriŭ
) face pl. -țiĭ,
art. -țiiĭ,
ĭar sesterț,
pl. -țĭ,
art. -țiĭ.
sesterțiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sesterțiu n. monedă romană în valoare cam de 30 de centime.
sesterțiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.