senic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sénic s.n. (reg.)
1. țesătură de cânepă (pentru rufe de corp, prosoape, fețe de masă etc.).
2. ștergar făcut din țesătură de cânepă.
3. bucată de pânză în care se pune cenușa pentru leșie, cenușar; pânză rară pentru sedilă.
4. (în forma:
selnic) basma închisă la culoare (și murdară).
5. (în forma:
selnic) unealtă de pescuit asemănătoare cu leasa.
senic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)seníc (-ce), s. n. –
1. Pînză în care se prepară cenușa pentru leșie. –
2. Cîrpă, bucată de pînză. –
Var. selnic. Origine îndoielnică. Cum servește la înălbirea rufelor, ar veni din
sineli „a albi rufele cu amidon”,
bg. sinjă, cf. sineală. Se folosește în
Olt. Legătura cu
bg. sĭennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasă.
senic (Dicționaru limbii românești, 1939)sénic și
sélnic n, pl.
e (bg.
sĭennik, umbrar).
Olt. Pînză groasă care se întinde peste cămășĭ cînd le puĭ în pîrlăŭ și pe care se pune cenușă.