semui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEMUÍ, semuiésc, vb. IV.
Tranz. 1. (
Înv.) A asemăna; a compara.
2. (
Pop.) A confunda. – De la
semăna2.semui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEMUÍ, semuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. (
înv.) A asemăna; a compara.
2. (
Pop.) A confunda. — De la
semăna2.semuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)semuì v.
1. a-și da seama, a judeca, a reflecta;
2. a asemăna:
fata s’a amăgit... semuind pe unul cu altcineva. [Tras din
seamă].