selamet (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)selamét s.n. (înv.)
1. salvare; noroc; (în expr.)
a ieși la selamet = a rezolva în mod favorabil o problemă; a scăpa dintr-o primejdie; a ieși la liman.
2. (reg.) ruină; (în expr.)
a ajunge la selamet = a se ruina.
3. (reg.; în expr.)
a scoate la selamet (pe cineva) = a scoate în lume (pe cineva).
selamet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)selamét (-turi), s. n. –
1. Salvare. –
2. Ruină, faliment. –
Var. selimet, selemet, silimet. Mr. sălimete. Tc. (
arab.)
selamet „sănătate” (Roesler 602; Șeineanu, II, 319),
cf. ngr. σελαμέτι,
sb.,
alb. selamet, sp. zelama. –
Der. selamlîc, s. n. (plecăciune, lingușeală; salon în casele turcești unde se primesc ospeții; alaiul sultanului cînd merge la moschee), din
tc. selamlik (este dubletul lui
salamalec, s. n. „plecăciune”, din
tc. selamalekim și în parte al
fr. salamalec);
selam-aga sau
selam-ceauș, s. m. (slujbaș al Porții, care primea ambasadorii), din
tc. selam agasi sau
selam çaus.selamet (Dicționaru limbii românești, 1939)selamét V.
selemet.