sediu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦
Fig. Centru, focar.
Sediul reflexelor. – Din
it. sedio.sediu (Dicționar de neologisme, 1986)SÉDIU s.n. Loc, clădire unde funcționează de obicei o instituție publică sau o organizație de masă. ♦ (
Fig.) Centru, focar. [Pron.
-diu. / < it.
sedio].
sediu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÉDIU s. n. 1. loc, clădire unde își desfășoară activitatea o instituție, o organizație etc. 2. (fig.) centru, focar. (< it.
sedio, lat.
sedium)
sediu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sédiu [
diu pron. diu]
s. n.,
art. sédiul; pl. sédii, art. sédiile (-di-i-)sediu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sediu n. locul unde rezidă un tribunal, un guvern, o administrațiune.
sediu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÉDIU, sedii, s. n. Clădire sau loc unde își are administrația și unde își desfășoară activitatea o instituție sau o organizație. ♦
Fig. Centru, focar. Sediul reflexelor. — Din
it. sedio.sediŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*sédiŭ n. (format după
a-sediŭ; fr.
siege, it.
seggio, din răd.
sed, ca și
șed, ședință, rezidență). Rezidentă, scaun, domiciliŭ, locu obișnuit de adunare al uneĭ societățĭ, al unuĭ tribunal, al unuĭ guvern ș.a.
Fig. Centru:
sediu holereĭ e în India, creĭeru e sediu cugetăriĭ.