sedilă - explicat in DEX

sedilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEDÍLĂ¹, sedile, s. f. Semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. – Din fr. cédille.

sedilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SEDÍLĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădílă, sidílă s. f.] – Din bg., scr. sedilo.

sedilă (Dicționar de neologisme, 1986)
SEDÍLĂ s.f. Semn grafic în formă de virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cédille, cf. sp. zedilla].

sedilă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SEDÍLĂ s. f. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr. cédille)

sedilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sedílă (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da altă valoare. Fr. cédille.

sedilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sedílă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedílei; pl. sedíle

sedilă (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) sedílă f., pl. e (bg. rus. cĭedilo, sîrb. ce-, rut. ci-, strecurătoare, filtru, d. vsl. cĭediti, a strecura). Munt. Zăgîrnă — Și sădilă, sidilă, sîdilă (VR. 1912, 1, 80).

sedilă (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) *sedílă V. cedilă.

sedilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sedilă f. mic semn, pus sub s și t, spre a le da un sunet șuerător: fașă, țară.

sedilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sedilă f. V. sădilă.