sedițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (
Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. sédition, lat. seditio, -onis.sedițiune (Dicționar de neologisme, 1986)SEDIȚIÚNE s.f. (
Liv.) Revoltă, răzvrătire, răscoală. [Pron.
-ți-u-. / cf. fr.
sédition, lat.
seditio].
sedițiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)SEDIȚIÚNE s. f. revoltă, răzvrătire, răscoală. (< fr.
sédition, lat.
seditio)
sedițiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sedițiúne (
livr.)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. sedițiúnii; pl. sedițiúnisedițiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*sedițiúne f. (lat,
sed-ilio, -itionis, d.
sed-, la o parte, și
ire, itum, a merge, V.
suĭ). Răscoală, revoltă:
sedițiunile fură numeroase la Bizanțiŭ.sedițiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sedițiune f. răscoală populară, revoltă încontra puterii stabilite.
sedițiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEDIȚIÚNE, sedițiuni, s. f. (
Livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [
Pr.: -
ți-u-] — Din
fr. sédition, lat. seditio, -onis.