secătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci.
2. Intranz. (Despre rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. –
Secat +
suf. -ui.