searbăd (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios.
2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic).
3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. –
Et. nec.searbăd (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. (Despre alimente) Fără gust, fad; (
fig.) plicticos, monoton.
searbăd (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)seárbăd (-dă), adj. –
1. Fără gust, neplăcut, flasc. –
2. Insipid, nesărat, fad. –
3. Palid, decolorat, pricăjit. –
Var. sarbăd, s(e)arbed. Origine incertă. Ar putea fi vorba de
lat. fervĭdus „cald”, deoarece mîncarea se strică sub efectul căldurii,
cf. încins. Schimbarea lui
f ›
s nu este normală și pare greu de explicat; poate se datorează unei forme intermediare; *
sfearbăd, cu
s- expresiv, redus ca în
sfii ›
sii. Ultimul sens este normal,
cf. sp. desazonada „flasc” și „indispus”, dar nu este de uz popular și ideea de culoare este și nepotrivită, absolut secundară astfel că e o greșeală de metodă să se caute originea cuvîntului pornind de la această idee. Cu toate astea, așa au încercat să-l explice diferiți cercetători, pornind de la
lat. *subalbidus „albicios” (Candrea,
Éléments; REW 2934,
art. suprimat) sau *
*exalbidus (Pușcariu 1521; Densusianu,
Rom., XXXIII, 285; Iordan,
Dift., 153; Rosetti, II, 122). –
Der. din
lat. *salvidus, de la
salvia (Loewe 39) nu este mai ușoară. Legătura cu
alb. tharpëd nu este clară: dar trebuie să fie remarcat că
th alb. poate reproduce întocmai un
f lat. Der. serbezi (
var. sărbezi),
vb. refl. (a deveni searbăd; a fi indispus),
cf. înfierbăza, care se explică tot prin
fervĭdus (Capidan,
Dacor., III, 758; REW 3265aN);
sărbușcă, s. f. (
Mold., terci pregătit cu lapte acru).
searbăd (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)seárbăd adj. m.,
pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbedesearbăd (Dicționaru limbii românești, 1939)seárbăd V.
sarbăd.searbăd (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)searbăd (sarbăd) a.
1. palid, slab:
e searbăd și suflet nu mai are AL.;
2. acru:
vin, lapte searbăd; 3. fig. anost, plicticos:
o zi lungă și searbădă. [Vechiu-rom.
sealbăd, șalbăd, slab («cu fețele
salbede», Neagoe Basarab) = lat. EXALBIDUS].
searbăd (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios.
2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic).
3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. —
Et. nec.