seanță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SEÁNȚĂ,seanțe, s. f. (Înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] – Din fr. séance.
seanță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) seánță (înv.) (se-an-) s. f., g.-d. art. seánței; pl. seánțe
seanță(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) seanță f. ședință: seanța e deschisă AL. (= fr. séance).
seanță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SEÁNȚĂ,seanțe, s. f. (înv.) Ședință. [Pr.: se-an-] —Din fr. séance.