seamă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEÁMĂ s. f. 1. (În
loc. și
expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație)
De bună seamă = desigur, fără îndoială.
Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi.
A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe.
A lua seama (sau
seamă) =
a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent;
b) a supraveghea;
c) a observa ceva, a remarca;
d) a înțelege, a se lămuri. (
Pop.)
A-și lua seama = a se răzgândi.
2. (În
loc. și
expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă)
Pe seama (cuiva) =
a) în folosul sau în interesul (cuiva);
b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva).
A lăsa pe (sau
în) seama cuiva sau
a da pe (sau
în) seamă (sau
în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva.
A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva).
A ține seama (sau, rar,
seamă) de cineva (sau
de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva).
3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊
Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere.
4. Fel, gen; soi. ◊
Expr. De-o seamă (cu cineva) sau
de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva.
5. Rost, rânduială. ◊
Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze.
A-i face (cuiva)
seama = a omorî, a ucide (pe cineva).
A-și face (singur) seama (sau, rar,
seamă) = a se sinucide.
6. Socoteală, calcul; cont. ◊
Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru.
7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva.
O seamă de învățați. ◊
Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult.
Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă).
Așa trăia de o seamă de vreme. – Din
magh. szám.seamă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SEÁMĂ, (2, rar
) semi, s. f. 1. (În
expr., exprimă ideea de calcul mintal, constatare, observație)
De bună seamă = desigur, fără îndoială.
Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi.
A-și da seama = a se lămuri, a pricepe.
A lua seama (sau
seamă) =
a) a se gândi, a reflecta adânc;
b) a supraveghea;
c) a observa ceva, a remarca;
d) a înțelege, a se lămuri.
A-și lua seama (sau
de seamă) = a se răzgândi.
2. Socoteală, calcul, cont.
Socotelile sau semile mănăstirilor închinate (ODOBESCU). ◊
Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru.
A face seama = a face socoteala, a număra.
Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci, Tot erau mai mulți cazaci (COȘBUC).
3. (În
expr., exprimă ideea de folos, interes, grijă)
Pe seama (cuiva) =
a) în folosul sau în interesul (cuiva);
b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva).
Pe seamă = în proprietate sau în folosință personală.
A lăsa pe (sau
în)
seama cuiva sau
a da pe (sau
în)
seamă (sau
în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva.
A lua (pe cineva)
pe seamă = a lua (pe cineva) în grija și pe răspunderea sa.
A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva).
A ține seama (sau, rar,
seamă)
de cineva sau
de ceva = a lua în considerație, a avea în vedere.
4. Însemnătate, importanță; vază, faimă.
Împărații romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ◊
Loc. adj. De seamă = important; cu trecere.
5. Fel, gen, soi.
Te cunoști de pe năframă, Că ești de-a maică-ta seamă (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊
Expr. De-o seamă (cu cineva) sau
de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, stare, categorie socială cu cineva, de aceeași vârstă cu cineva.
6. Rost, rânduială.
Strigau unii din drumeții nencercați la seama cailor (ODOBESCU). ◊
Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru.
A ști de seama cuiva = a avea știri despre cineva; a avea cunoștință de soarta cuiva.
A-i face (cuiva)
seama = a omorî, a ucide (pe cineva).
A-și face (singur) seama (sau, rar,
seamă) = a se sinucide.
7. (
Înv.) Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva.
O seamă de învățați. ◊
Loc. adj. și
adv. Fără număr și fără seamă = în număr mare; mult.
Peste seamă = peste măsură. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval.
Așa trăia biata mă-sa de o seamă de vreme (VLAHUȚĂ). [
Pr. și: (
reg.)
samă] –
Magh. szám.seamă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)seámă (-sémi), s. f. –
1. Cantitate, număr. –
O seamă, cîțiva. –
Fără seamă, fără număr.
2. Cont. –
A băga de seamă, a ține cont, a observa. –
De bună seamă, în mod sigur. –
Mai cu seamă, mai ales. –
3. Ordin, regulă, linie. –
4. Pază, vigilență, grijă. –
5. Importanță, categorie, rang. –
6. Etate, leat.
Mag. szám (Lambrior 375; Cihac, II, 525; Hasdeu,
Col. lui Traian, 1883, 22-30; Gáldi,
Dict., 960. –
Der. semui (
var. asemui, sămui),
vb. (a compara, a confrunta; a confunda);
sămădău, s. m. (
Trans., casier, contabil), din
mag. számodó (Candrea);
sămădas, s. n. (
Trans., socoteală), din
mag. számadás (Gáldi,
Dict., 157);
sămădușag, s. n. (
Trans., contabilitate), din
mag. számadóság; sămălui (
var. (a)semălui),
vb. (
Trans., a face socoteli, a calcula;
Trans., a compara, a confunda, a-și găsi asemănarea), din
mag. szálmoni; sămăluitor, adj. (socotitor);
sameș, s. m. (
înv., intendent, strîngător de biruri);
sămeșie (
var. sămișie),
s. f. (administrație);
sămeșoaie, s. f. (nevastă de intendent);
însemui vb. (a însemna), probabil prin confuzia dintre
semui și
însemna.seamă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)seámă (în
expr.)
s. f.seamă (Dicționaru limbii românești, 1939)seámă V.
samă.seamă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)seamă (samă) f.
1. socoteală:
a da (ținea) seamă, pe seama mea; a da seamă, a preda;
a lua pe seamă, a garanta;
a ști seama, a se pricepe la ceva;
a-și face seama, a se sinucide (lit. a-și face socotelile);
2. od. pl. Mold. conturi:
sămile Vistieriei; 3. număr:
o seamă de oameni; 4. specie, fel:
ce seamă de om ? toți suntem de o seamă; 5. fig. atențiune, considerațiune, reflexiune;
a lua (băga) de seamă, a observa cu atențiune;
a-și lua seama, a se răsgândi;
a lua (băga) în seamă, a observa de aproape, a nu scăpa din vedere, a stima;
6. în locuțiuni adverbiale:
de bună seamă, negreșit;
fără seamă, excesiv;
mai cu seamă, în special. [Ung. SZÁM, număr, socoteală, sumă: vorba și-a lărgit românește foarte mult sfera-i primitivă].
seamă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEÁMĂ s. f. 1. (în loc. și
expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație)
De bună seamă = desigur, fără îndoială.
Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi.
A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe.
A lua seama (sau
seamă) =
a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent;
b) a supraveghea;
c) a observa ceva, a remarca;
d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.)
A-și lua seama = a se răzgândi.
2. (în loc. și
expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă)
Pe seama (cuiva) =
a) în folosul sau în interesul (cuiva);
b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva).
A lăsa pe (sau
în)
seama cuiva sau a da pe (sau
în)
seamă (sau
în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva.
A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva).
A ține seama (sau, rar,
seamă)
de cineva (sau
de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva).
3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊
Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere.
4. Fel, gen; soi. ◊
Expr. De-o seamă (cu cineva)
sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva.
5. Rost, rânduială. ◊
Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze.
A-i face (cuiva)
seama = a omorî, a ucide (pe cineva).
A-și face (
singur)
seama (sau, rar,
seamă) = a se sinucide.
6. Socoteală, calcul; cont. ◊
Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru.
7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva.
O seamă de învățați. ◊
Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult.
Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (în legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă).
Așa trăia de o seamă de vreme. — Din
magh. szám.