scroafă - explicat in DEX

scroafă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

scroafă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
scroáfă (-fe), s. f. 1. Femela porcului, poarcă, purcea. – 2. (Arg.) Casă de bani. Lat. scrōfa (Pușcariu 1565; REW 7748), cf. it. scrofa, ngr. σϰρόφα. – Der. scrofiță, s. f. (silvie, Sylvia curruca), în Banat.

scroafă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scroafă, scroafe s. f. (peior.) femeie nesimțită / lipsită de caracter

scroafă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scroáfă s. f., g.-d. art. scroáfei; pl. scroáfe

scroafă (Dicționaru limbii românești, 1939)
scroáfă (oa dift.) f., pl. e (lat. it. scrofa). Femela porculuĭ. Fig. Iron. Femeie murdară saŭ nerușinată. Fig. S’a suit scroafa'n copac, s’a boĭerit ghiorlanu și face lux. V. călină.

scroafă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scroafă f. femeiușca porcului. [Lat. SCROFA].

scroafă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. — Lat. scrofa.