scris (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRIS1, (
4)
scrise, s. n. 1. Faptul de
a scrie (
1). ◊
Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊
Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie).
2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (
2), scriitură (
1), scriptură (
4), scrisoare (
3).
3. Acțiunea de a scrie (
2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist.
4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (
3).
Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor.
Scrisul românesc. –
V. scrie.scris (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRIS2, -Ă, scriși, -se, adj.,
subst. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic.
II. Subst. (
Pop.)
1. S. m. și
f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva.
2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. –
V. scrie.scris (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!scris1 (bărbat predestinat) (
pop.)
s. m.,
pl. scrișiscris (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scris2 (reprezentare grafică a cuvintelor, cele redate prin scris)
s. n.,
pl. (cele redate prin scris, scrieri)
scríse/ (feluri)
scrísuriscris (Dicționaru limbii românești, 1939)scris, -ă adj. Ursit, predestinat:
ce ți-e scris, în frunte ție pus (Prov.). Așa ĭ-a fost scris, așa ĭ-a fost soarta. Zugrăvit, pictat, ornat, cu colorĭ, încondeiat:
oŭă scrise. A rămînea ca scris (pe părete), a rămînea tablou, uimit, surprins.
Scrisă de frumoasă (ce era), foarte frumoasă (o femeĭe. V.
coz). S. f. Ursită, soartă, destin:
așa ĭ-a fost scrisă. Dosu uneĭ monete,
opus pajuriĭ. Pl. Porunca scrisă:
scrisele împăratuluĭ (V.
rescript). S. n., pl.
urĭ. Acțiunea de a scrie:
pin vorbă și pin scris, scrisu și cititu. Scriitură, scrisoare, vorbe scrise (ca formă de litere):
ĭ-am recunoscut scrisu. Lucrurĭ (ideĭ) scrise:
voĭ credeațĭ in scrisu vostru (Em.). Hîrtie financiară (efect, bon, acțiune ș. a.):
scrisurĭ de ale bănciĭ Naționale. — Ca inventatorĭ al mașiniĭ de scris sînt menționați aceștia: Italianu Petru Conți, care, la 1822, și-a vîndut invențiunea în Francia; Americanu Austin Burth (1829); Austriacu Petru Mitterhofer, tîmplar din Tirol, care, la 1864, a inventat o mașină de scris completă și utilizabilă și a murit sărac și obscur (ĭar astăzi are un bust de bronz la Viena); Francezu Petru Foucauld, care a prezentat-o ca dar luĭ Napoleon III și a primit de la șambelanu luĭ sfat să se ocupe de lucrurĭ maĭ practice; Americanu Lakham Scoles, ziarist din Milwaukee (Statele Unite), care, la 1873, a construit și el o mașină de scris, pe care fiica luĭ, pe atunci în etate de 20 de ani, a scris o scrisoare. Dar nicĭ el n’a fost înțeles de public și n’a tras folos din invențiunea luĭ, pe cînd astăzi nu există bĭuroŭ fără mașină de scris !
scris (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scris n.
1. fapta de a scrie:
cititul și scrisul; 2. ceva scris:
voi credeați în scrisul vostru EM.;
3. pl. efecte emise de o societate în credit și admise la Banca națională:
scrisuri fonciare urbane, rurale.scris (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scris a.
1. ursit, predestinat:
ce ți-e scris, în frunte ți-i pus CR.;
așa i-a fost scris, așa a avut să pățească (expresiunea populară a fatalismului oriental. V.
scrisă);
2. zugrăvit (sens ieșit din uz):
a rămânea ca scris pe perete, a rămânea tablou, a încremeni de spaimă.
scris (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRIS1, (
4)
scrise, s. n. 1. Faptul de
a scrie (
1). ◊
Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊
Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie).
2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (
2), scriitură (
1), scriptură (
4), scrisoare (
3).
3. Acțiunea de
a scrie (
2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist.
4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (
3).
Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor.
Scrisul românesc. [
Pl. și: (
2)
scrisuri] —
V. scrie.scris (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRIS2, -Ă, scriși, -se, adj.,
s. m.,
s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic.
II. Subst. (
Pop.)
1. S. m. și
f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva.
2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. —
V. scrie.