scramură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scrámură (-ri), s. f. – (
Olt.) Picătură, fir de praf, parte infimă.
Sb. skrama „coajă” ›
*scram, cu
sing. reconstituit după
pl. scramuri. Legătura cu
lat. squamula (Pușcariu,
Dacor., V, 420) nu este probabilă.
scramură (Dicționaru limbii românești, 1939)scrámură f., pl.
ĭ. Olt. N’a rămas nicĭ scramură, n’a maĭ rămas nimic, nicĭ o fărmătură.