scradă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)scrádă s.f. (reg.) plantă care crește la munte, prin păduri și locuri umbroase, care se menține verde iarna și care servește ca hrană animalelor.
scradă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SCRÁDĂ s. f. Un fel de iarbă care crește la munte, prin păduri și în locuri umbroase și care, menținându-se verde și în timpul iernii, servește ca hrană oilor și caprelor
(Carex pilosa).scradă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)scrádă, -e, (scriadă), s.f. – (bot.) Iarba pe care oile o pasc iarna (Papahagi 1925; Ieud). Șovar, rogoz (Carex pilosa Scop): „(…) toamna târziu, înainte de căzutul zăpezii, (oile) erau aduse la jir și scoadă (iarba mare din pădure pe care zăpada o prinde verde)” (Mirescu 2006: 49). – Et. nec. (MDA).
scradă (Dicționaru limbii românești, 1939)scrádă f., pl.
e orĭ
ăzĭ. Ban. Maram. Mold. Un fel de ĭarbă înaltă care crește pin văile munților și care place oilor.