scovardă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCOVÁRDĂ, scoverzi, s. f. 1. (Mai ales la
pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc.); prăjitură uscată, minciună.
2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [
Var.:
scovérgă s. f.] – Din
sl. skovrada „tigaie”.
scovardă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scovárdă (-vérzi), s. f. – Gogoașă. –
Var. scovargă, scove(a)rgă. Sl. skovrada „tigaie” (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 333; Conev 67); poate
var. a fost influențată de
ngr. ξόβεργα „amestec” sau „grăsime”. –
Der. scovîrda, vb. refl. (a se distruge, a se nărui; a slăbi);
scovîrlie, s. f. (orbită), prin contaminare cu
scăfîrlie.scovardă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)scovárdă, scoverzi, s.f. – (gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu 1996). Scovergioare de mălai: preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc 1998: 183). „La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din sl. skovrada „tigaie” (Miklosich, Cihac cf. DER, DEX).
scovardă (Dicționaru limbii românești, 1939)scovárdă f., pl.
erzĭ (vsl.
skovadra, tigaĭe,
skovradnikŭ, plăcintă; rus.
skovorodá, tigaĭe. V.
scoveargă).
Vest. Scoveargă, uscățea. Clătită. Pl.
Est. Rămășiță de mămăligă lipită în ceaun. Blescote, cascote, prăjiturĭ saŭ mîncărĭ imaginare (Se zice ironic cînd unu întreabă ce mîncare maĭ este, ĭar altu îi răspunde „scoverzĭ” adică: nimica, răbdărĭ prăjite). Mincĭunĭ, palavre (cp. cu rus.
káverza, intrigă,
kaverznía, flecăreală).
scovardă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scovardă f. plăcintă coaptă în unt sau prăjită în uleiu. [Slav. SKOVRADA, tigaie (s´a luat numele vasului pentru al obiectului preparat într´însul)].
scovardă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCOVÁRDĂ s. f. v. scovergă.